Supravieţuitori ai incendiului de la clubul Station din SUA, în urma căruia au murit 100 de oameni şi 230 au fost răniţi, întristaţi de tragedia de la Bucureşti: "E atât de asemănător. Chiar nu vom învăţa niciodată?"

Supravieţuitori şi familii ale victimelor unui incendiu mortal produs în 2003 la un club de noapte din Rhode Island, în SUA, au declarat sâmbătă că tragedia de la Bucureşti este tristă şi înfricoşător de asemănătoare, relatează Associated Press în pagina online.

Urmărește
1812 afișări
Imaginea articolului Supravieţuitori ai incendiului de la clubul Station din SUA, în urma căruia au murit 100 de oameni şi 230 au fost răniţi, întristaţi de tragedia de la Bucureşti: "E atât de asemănător. Chiar nu vom învăţa niciodată?"

Supravieţuitori ai incendiului de la clubul Station din SUA, în urma căruia au murit 100 de oameni şi 230 au fost răniţi, întristaţi de tragedia de la Bucureşti: "E atât de asemănător. Chiar nu vom învăţa niciodată?"

"Este atât de asemănător. Mă întristează", a declarat Claire Bruyere, din Warwick, a cărei fiică în vârstă de 27 de ani, Bonnie Hamelin, a murit în incendiul din 2003 de la clubul de noapte Station din oraş. "Nici nu vreau să mă gândesc prea mult la asta", a adăugat ea.

Incendiul de la clubul Station, unul dintre cele mai grave din istoria SUA, a fost declanşat de artificiile folosite în timpul unui concert al formaţiei Great White, care au aprins spuma inflamabilă din interiorul clubului. O sută de oameni au murit şi 230 au fost răniţi.

În mod asemănător, incendiul de vineri noapte de la clubul Colectiv din Bucureşti a fost declanşat de artificiile folosite în timpul unui concert. Flăcările s-au extins rapid şi au generat o busculadă, astfel că 29 de persoane au murit şi aproximativ 180 au fost rănite.

"Acest lucru îmi provoacă greaţă", a scris pe Facebook Victoria Eagan din West Warwick, o supravieţuitoare a incendiului de la clubul Station, apreciind că cele două tragedii sunt "înfricoşător de asemănătoare".

"Nu vom învăţa niciodată?", a întrebat ea, transmiţând condoleanţe pentru victimele incendiului din România. "Prea mult... trebuie să înceteze. Sunt atât de tristă".

Alte persoane care şi-au pierdut copiii în incendiul din Rhode Island s-au declarat dezamăgite că proprietarii de cluburi şi organizatorii de concerte par să ignore în continuare regulile de bază antiincendiu şi pun profitul înaintea clienţilor. Incendiul de la clubul Station a condus la reglementări mai stricte în Rhode Island.

"Pur şi simplu nu înţeleg. Oamenii cred că nu li se va întâmpla lor", a afirmat Dave Kane din Johnston, Rhode Island, al cărui fiu de 18 ani, Nicholas O'Neill, a murit în incendiul de la clubul Station. "Dar totul este la fel. Nimic nu s-a schimbat", a adăugat el.

Supravieţuitorii au amintit şi alte tragedii petrecute în cluburi în ultimii ani, inclusiv incendiul din 2013 care a ucis peste 200 de persoane şi a rănit circa 600 în oraşul Santa Maria din Brazilia.

Chris Fontaine din Johnston, mama unei victime în vârstă de 22 de ani de la Station, Mark Fontaine, a declarat că încearcă să nu se implice prea mult în ultimele tragedii din cauza amintirilor dureroase. "Parcă a fost ieri. Şi aceste lucruri întotdeauna îmi reamintesc", a precizat ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici