Supravieţuitorii cutremurului din China se înghesuie în corturi improvizate, temându-se de ger

Supravieţuitorii cutremurului devastator din provincia Gansu din China se înghesuie în corturi improvizate, în timp ce temperaturile din timpul nopţii au coborât mult sub zero grade. Bilanţul victimelor a crescut la 131 de morţi.

Urmărește
642 afișări
Imaginea articolului Supravieţuitorii cutremurului din China se înghesuie în corturi improvizate, temându-se de ger

Supravieţuitorii cutremurului din China se înghesuie în corturi improvizate, temându-se de ger

CCTV susţine că cel puţin 113 persoane au fost ucise în provincia Gansu şi alte 18 în provincia vecină Qinghai. Aproape 1.000 de persoane au fost rănite în cele două provincii, potrivit agenţiei de ştiri de stat Xinhua.

Cutremurul a fost cel mai mortal din China din 2014, când peste 600 de persoane au fost ucise în provincia Yunnan din sud-vestul ţării.

Reporterii AFP au văzut familii adăpostindu-se în corturi improvizate în faţa moscheii Majiahe din apropierea epicentrului seismului, cu sobe în aer liber şi pături recuperate din casele lor, singurele surse de căldură.

Localnicii s-au înghesuit în jurul sobelor din corturile mari instalate de guvern pe un teren de baschet din municipiul Liugou.

Un localnic a declarat pentru AFP că în unele corturi se înghesuiau până la 35 de persoane.

Aproape o mie de persoane care au fost rănite au fost trimise la spitale, iar 87.000 de persoane au fost mutate în "adăposturi temporare" numai în Gansu, a precizat CCTV.

"Lucrările de căutare şi salvare s-au încheiat practic la ora 15:00 ieri, iar principala activitate este acum tratarea răniţilor şi reinstalarea populaţiei afectate", a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, un oficial din cadrul Departamentului de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Gansu.

Seismul cu magnitudinea de 5,9 grade din noaptea de luni spre marţi a avut loc la o adâncime mică, cu epicentrul la aproximativ 100 de kilometri de capitala provinciei Gansu, Lanzhou.

Au urmat zeci de replici mai mici, iar oficialii au avertizat că sunt posibile cutremure cu o magnitudine mai mare de 5,0 în următoarele zile.

Temerile sunt tot mai mari că supravieţuitorii ar putea ceda în faţa frigului năprasnic, temperaturile din Jishishan fiind aşteptate să scadă până la -17 grade Celsius miercuri.

Mii de pompieri au fost trimişi în zona dezastrului, iar presa de stat a declarat că 2.500 de corturi, 20.000 de haine şi 5.000 de paturi au fost trimise în Gansu.

În 2008, un cutremur uriaş produs în provincia Sichuan a provocat moartea sau dispariţia a peste 87.000 de persoane, inclusiv a 5.335 de elevi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
china,
cutremur,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici