Sursă ucraineană: o explozie a ucis trei militari ruşi în oraşul ocupat Melitopol

Publicat: 12 11. 2023, 20:05
Actualizat: 12 11. 2023, 20:07

Explozia a avut loc în timpul unei întâlniri a militarilor ruşi în oraş, a explicat direcţia din cadrul Ministerului Apărării prin intermediul unui comunicat.

„Acest act de răzbunare, comis de reprezentanţi ai rezistenţei locale, a avut loc în birourile confiscate de ruşi. Ca urmare a exploziei, cel puţin trei ofiţeri ai Gărzii Naţionale au fost ucişi în sediu. Informaţiile privind alte pierderi ale inamicului sunt în curs de clarificare”, a precizat instituţia ucraineană.

Ruşii nu au comentat informaţia care nu a putut fi verificată din surse independente.