Hamas, care conduce Gaza, a stocat arme, rachete, alimente şi provizii medicale, potrivit surselor Reuters. Grupul este încrezător că miile sale de luptători pot supravieţui luni de zile în oraş de sub oraş, tuneluri săpate adânc sub enclava palestiniană, şi pot lupta cu forţele israeliene cu tactici de gherilă urbană.
În cele din urmă, Hamas crede că presiunea internaţională pentru ca Israelul să pună capăt asediului, pe măsură ce numărul victimelor civile creşte, ar putea forţa o încetare a focului şi un acord negociat care ar permite grupului militant să obţină concesii, cum ar fi eliberarea a mii de prizonieri palestinieni în schimbul ostaticilor israelieni, au declarat sursele.
Gruparea a transmis clar Statelor Unite şi Israelului, în cadrul negocierilor indirecte, mediate de Qatar, că doreşte să forţeze o astfel de eliberare a prizonierilor în schimbul ostaticilor.
Pe termen mai lung, Hamas a declarat că doreşte să pună capăt blocadei de 17 ani a Israelului asupra Gazei, precum şi să oprească expansiunea coloniilor israeliene şi ceea ce palestinienii consideră a fi acţiuni dure ale forţelor de securitate israeliene la moscheea al-Aqsa, cel mai sacru sanctuar musulman din Ierusalim.
Adeeb Ziadeh, un expert palestinian în afaceri internaţionale de la Universitatea din Qatar, care a studiat Hamas, a declarat că gruparea trebuie să fi avut un plan pe termen mai lung care să urmeze asaltului asupra Israelului.
Washingtonul se aşteaptă ca Hamas să încerce să împotmolească forţele israeliene în lupte pentru fiecare stradă în oraşul Gaza şi să provoace pierderi militare suficient de mari pentru a slăbi sprijinul publicului israelian pentru un conflict de durată.
Cu toate acestea, oficialii israelieni au subliniat omologilor lor americani că sunt pregătiţi să se confrunte cu tacticile de gherilă ale Hamas, precum şi să facă faţă criticilor internaţionale la adresa ofensivei lor.
Hamas are aproximativ 40.000 de luptători, potrivit surselor din cadrul grupării. Aceştia se pot deplasa în enclavă folosind o reţea vastă de tuneluri fortificate, lungi de sute de kilometri şi adânci de până la 80 de metri, construite de-a lungul mai multor ani.