Sute de anchete privind presupuşi gardieni de lagăre naziste, redeschise de procurorii germani

Publicat: 06 10. 2011, 10:34
Actualizat: 07 11. 2012, 09:34

„Deşi este târziu, iar cei care vor fi vizaţi sunt foarte bătrâni, este foarte important”, a declarat rabinul Abraham Cooper. „Acest lucru semnalează că există o nouă generaţie de procurori care vor să arunce o privire nouă şi serioasă şi înseamnă că maşinăria birocratică germană acordă atenţie importanţei găsirii acestor criminali”, a adăugat el.

Germania lansează acest demers datorită precedentului neobişnuit şi oportun constituit de condamnarea, în mai 2011, a lui John Demjanjuk, fost gardian la un lagăr al morţii, a explicat Cooper. Nu au existat dovezi directe care să arate o legătură a lui Demjanjuk cu crimele, dar procurorii au obţinut condamnarea pe baza acuzaţiilor de complicitate la crimă, demonstrând că acesta a lucrat la lagărul unde au fost ucişi prizonieri.

Chiar şi numai câteva condamnări ar fi importante, a apreciat rabinul. „Fiecare proces este o inoculare împotriva urii”, a subliniat el, citându-l pe Simon Wiesenthal.

Cooper a precizat că Centrul Wiesenthal are un cercetător în Germania dedicat urmăririi foştilor nazişti, care comunică cu autorităţile germane. În plus, Efraim Zuroff, un responsabil al Centrului, conduce o campanie numită „Operaţiunea Ultima Şansă” pentru găsirea naziştilor care se ascund. Cu toate acestea, Centrul Wiesenthal nu lucrează cu autorităţile germane la noile investigaţii. „Cu siguranţă ne-ar plăcea să ajutăm”, a conchis Cooper.