Sute de ferme, închise în Germania din cauza riscului de contaminare cu dioxină
Germania a închis alte 934 de ferme de porci şi pui din cauza riscului de contaminare cu dioxină, a anunţat sâmbătă Ministerul Agriculturii din această ţară afectată de un scandal alimentar de la începutul lui ianuarie.
![Imaginea articolului Sute de ferme, închise în Germania din cauza riscului de contaminare cu dioxină](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/7892418/1/4735305-afp-mediafax-foto-johannes-eisele.jpg?width=560)
Sute de ferme, închise în Germania din cauza riscului de contaminare cu dioxină (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Aceste ferme au fost închise după ce autorităţile au descoperit că un fabricant de hrană pentru animale din landul Saxonia Inferioară (nord) nu a furnizat lista completă a fermelor cărora le furniza aceste produse, a precizat ministrul Agriculturii, Ilse Aigner, într-un comunicat.
"Saxonia Inferioară a avertizat Parchetul" în legătură cu suspiciunile de neglijenţă gravă sau acte premeditate, a precizat ministrul conservator.
Potrivit autorităţilor regionale din Saxonia Inferioară, produsele provenind de la aceste ferme, în special ouăle, au putut fi comercializate timp de zece zile înainte ca situaţia să fie descoperită.
Trebuie stabilit "de ce compania respectivă nu a livrat decât în urma presiunilor masive ale autorităţilor lista completă a clienţilor săi", potrivit Ministerului regional al Agriculturii din Saxonia Inferioară.
Problema securităţii alimentare este în centrul unei dezbateri în Germania, după descoperirea, la începutul lui ianuarie, a unor ouă şi cărnuri de porc contaminate cu dioxină, un produs cancerigen.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=7892418&pid=1)