UPDATE 20:50 – Peste 200 de imigranţi, răniţi la Idomeni de poliţiştii macedoneni
Persoanele au fost rănite după ce poliţia macedoneană a folosit gaze lacrimogene asupra unui grup de imigranţi care încerca să rupă gardul de la frontiera cu Grecia.
O sursă din cadrul poliţiei macedonene a spus că trei membri ai forţelor de ordine au fost răniţi cu pietre.
Zeci de persoane au fost rănite la Idomeni, după ce poliţia macedoneană a folosit gaze lacrimogene asupra unui grup de imigranţi care încerca să rupă gardul de la frontiera cu Grecia, relatează Le Figaro online.
„Zeci de persoane au fost rănite, având mai ales probleme respiratorii, iar trei au fost transferate la spitalul din Kilkis”, un oraş situat în apropiere de Idomeni, a declarat un responsabil al organizaţiei Medici fără Frontiere.
Potrivit unor informaţii, mai mulţi imigranţi au fost răniţi cu gloanţe de plastic, însă poliţia macedoneană neagă că le-ar fi utilizat. „Folosim produse chimice autorizate şi niciun fel de gloanţe”, a delcarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Incidentele au început spre finalul dimineţii, când aproximativ 500 de imigranţi adunaţi la gardul de la frontieră pentru a cere deschiderea graniţei, închisă din martie, au încercat să rupă grilajul şi au aruncat cu pietre în poliţiştii macedoneni, care au răspuns la rândul lor cu gaze lacrimogene. Trei poliţişti au fost răniţi uşor.