Fostul agent KGB Oleg Gordievski, în vârstă de 73 de ani, care a fugit în Marea Britanie în 1985 cu ajutorul serviciilor britanice de informaţii externe, a declarat că Zatuliveter s-a folosit de relaţia ei de patru ani cu Hancock pentru a transmite Kremlinului secrete militare britanice. Potrivit lui, aceasta a provocat pagube enorme Marii Britanii şi ar fi privită ca o eroină de Rusia.
„Timp de patru ani ea a copiat documente militare şi le-a dus la ambasadă. Practic, ea a dezarmat Marea Britanie în faţa Rusiei”, a declarat Gordievski.
„Este o infracţiune mare, care este imposibil de dovedit legal. Cred că va fi expulzată din Marea Britanie”, a adăugat el.
Gordievski susţine că aceasta a provocat mai multe prejudicii Marii Britanii decât Anna Chapman Statelor Unite.
„Katia Zatuliveter a lucrat din răsputeri şi a obţinut rezultate. Este o eroină, spre deosebire de Chapman, care este doar o fată răsfăţată. Zatuliveter este vinovată, nu există îndoială în legătură cu acest lucru”, a adăugat el.
În afară de relaţia sa cu Hancock şi un lider NATO, Zatuliveter a avut o relaţie şi cu „un diplomat olandez atrăgător” în 2004 şi un oficial din cadrul ONU.