Sute de palestinieni au manifestat la Gaza împotriva reprimării din Siria
Sute de palestinieni şi-au manifestat marţi, la Gaza, susţinerea faţă de sirieni, victime ale unei reprimări nemiloase din partea regimului lui Bashar al-Assad, a cărui plecare de la putere o cer.

Sute de palestinieni au manifestat la Gaza împotriva reprimării din Siria (Imagine: Arhiva Mediafax foto/AFP)
Aproximativ 500 de persoane, majoritatea tineri, s-au reunit în apropiere de sediul Consiliului Legislativ palestinian (Parlament), în vestul oraşului Gaza, la apelul unui grup palestinian de susţinere a revoltei din Siria, scandând sloganuri ce îndemnau la îndepărtarea de la putere a lui Bashar al-Assad, calificat drept "călău" şi "criminal".
"Siria, Libertate", au mai strigat manifestanţii, inclusiv câteva zeci de tinere.
Purtătorul de cuvânt al "Adunării palestiniene pentru susţinerea revoltei siriene", Hassan Abu Shanab, a subliniat că această manifestaţie reprezintă un "mesaj (adresat) preşedintelui (sirian Bashar) al-Assad cu scopul de a înceta (reprimarea) şi a răspunde aspiraţiilor poporului" sirian.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
El a adăugat că organizatorii acestui marş au primit "acordul verbal" al poliţiei Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza.
Peste 6.000 de persoane au fost ucise de la începutul revoltei din Siria, la jumătatea lui martie 2011, potrivit unor activişti din domeniul apărării drepturilor omului.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului