Sute de tineri sudanezi au ieşit pe străzi pentru a cere demisia lui Omar Bashir

Sute de tineri sundanezi au protestat duminică, la Khartoum, şi au fost implicaţi în confruntări cu forţele de ordine, manifestanţii cerând demisia preşedintelui Omar Bashir, informează AFP.

Urmărește
8 afișări

La Universitatea Islamică din oraşul Omdurman aproximativ 1.000 de protestatari au scandat sloganuri ostile preşedintelui Omar Bashir, inculpat de CPI pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi acte de genocid comise în Darfur.

Confruntările au izbucnit în momentul în care manifestanţii au atacat cu pietre forţele de ordine.

La Khartoum, sute de tineri s-au adunat în faţa palatului prezidenţial strigând "Dorim schimbarea! Nu vrem preţuri mari". Cel puţin cinci protestatari au fost arestaţi.

În centrul capitalei, la Facultatea de Medicină, serviciile de securitate le-au interzis protestatarilor să iasă din campus. Tinerii au reuşit să fugă pe străzi şi au strigat "Revoluţie împotriva dictaturii". Poliţia a intervenit cu bastoane de cauciuc.

Un protest similar a avut loc şi la Universitatea Al Ahlia din Omdurman.

Protestele au fost organizate prin Internet, un apel similar cu cel care a condus la manifestaţiile violente din Egiptul vecin.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici