Prima pagină » Știri externe » Sute de turişti, blocaţi în insula indoneziană Bali

Sute de turişti, blocaţi în insula indoneziană Bali

Sute de turişti au rămas blocaţi joi în insula Bali, insula cea mai vizitată a Indoneziei, în urma anulării zborurilor companiei Tigerair Australia, acuzată de autorităţile indoneziene că ar fi încălcat reglementările locale, informează Le Figaro.
Sute de turişti, blocaţi în insula indoneziană Bali

Şase zboruri ale companiei aeriene australiene ce trebuiau să decoleze joi şi vineri au trebuit să fie anulate.

Ministerul de Transporturi al Indoneziei a decis să impună noi criterii administrative zborurilor dintre Bali şi Australia, conform unui comunicat al companiei aeriene.

În urma noilor reglementări, companiei nu i se mai permite să vândă bilete de avion pe teritoriul Indoneziei. Numai compania Virgin Australia, societatea-mamă a Tigerair Australia, a obţinut autorizarea de a vinde aceste bilete.

„Toate companiile străine trebuie să se supună aceloraşi reglementări”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Transportului, adăugând că zborurile companiei vor fi anulate atâta timp cât Tigerair Australia nu respectă regulamentul.