Sutele de mii de ruşi ce fug din calea războiului ce a ajuns pe teritoriul lor îl acuză pe Putin că i-a abandonat: „Am fost lăsaţi singuri. Putin, spuneţi-le oficialilor dvs. să prezinte situaţia reală"

  • În ziua în care forţele ucrainene au început să pătrundă în regiunea Kursk din Rusia, un grup de aproximativ 40 de persoane, majoritatea femei, a filmat un videoclip despre ceea ce se întâmpla în oraşul lor.
  • „Am fost lăsaţi singuri. Cu copii, fără adăpost, fără bani. Copiilor noştri le este frică să doarmă noaptea”, a spus o femeie, cu vocea sfâşiată de lacrimi.
  • Preşedintele rus a abordat atacul în a doua zi, numindu-l „acea situaţie”, o „provocare la scară largă” şi alte eufemisme.
  • Aproape 200.000 de persoane au fost evacuate de la lansarea ofensivei ucraine, au declarat miercuri oficiali ruşi.
Urmărește
2021 afișări
Imaginea articolului Sutele de mii de ruşi ce fug din calea războiului ce a ajuns pe teritoriul lor îl acuză pe Putin că i-a abandonat: „Am fost lăsaţi singuri. Putin, spuneţi-le oficialilor dvs. să prezinte situaţia reală"

Sutele de mii de ruşi ce fug din calea războiului ce a ajuns pe teritoriul lor îl acuză pe Putin că i-a abandonat: „Am fost lăsaţi singuri. Putin, spuneţi-le oficialilor dvs. să prezinte situaţia reală"

Ultima dată când ruşii au fugit în masă din cauza luptelor din interiorul ţării a fost în timpul celui de-al doilea război cecen, care a durat un deceniu şi a început în 1999, potrivit publicaţiei ruse independente Agentstvo..
 
Mai mulţi locuitori care au fugit din cauza bombardamentelor constante şi a atacurilor cu drone la Kursk, capitala regională, au declarat pentru Financial Times că, în primele zile ale atacului, nu a existat nicio evacuare organizată. Oamenii au plecat cum au putut, adesea lăsându-şi în urmă toate bunurile, documentele şi uneori chiar rudele imobilizate la pat şi animalele de companie.
 
Majoritatea presei controlate de stat de la Moscova descrie ofensiva ucraineană, care este cea mai mare acaparare de teritoriu rusesc de la al Doilea război mondial încoace, drept „atac terorist”, „acţiune militară” sau pur şi simplu „situaţia din zona de frontieră a Kurskului”.
 
Dar în primele zile ale operaţiunii, statul rus a rămas în mare parte tăcut. FSB, serviciul de securitate al ţării, a declarat că armata a luat „măsuri” împotriva unei „provocări armate”. Mass-media susţinută de Kremlin nu a relatat despre aceasta, iar cu internetul oprit în multe zone din apropierea frontierei, rezidenţii au fost lăsaţi într-un vid de informaţii.
 
„Vladimir Vladimirovici [Putin], spuneţi-le oficialilor dvs. responsabili pentru informaţii veridice să prezinte situaţia reală. Aceste minciuni fac ca civilii să moară”, a făcut apel într-un videoclip un bărbat cu părul cărunt, îmbrăcat într-un tricou negru.
 
Preşedintele rus a abordat atacul în a doua zi, numindu-l „acea situaţie”, o „provocare la scară largă” şi alte eufemisme. De atunci, el a acuzat Ucraina că încearcă să preia teritoriu pentru a-l folosi ca monedă de schimb în orice discuţii de pace viitoare.
 
Reacţia lentă a lui Putin aminteşte de comportamentul său din august 2000, când un submarin, denumit Kursk, s-a scufundat cu întregul său echipaj la bord. Deşi a aflat de tragedie la o zi după producerea acesteia, Putin a plecat în vacanţă înainte de a se prezenta la faţa locului şase zile mai târziu.
 
„Putin a fost întotdeauna cunoscut pentru tendinţa sa de a dispărea din ochii publicului în situaţii critice. El optează pentru o abordare de tip „aşteptaţi şi vedeţi””, a declarat Ekaterina Schulmann, cercetător la Centrul Carnegie Rusia Eurasia din Berlin. „Într-un sistem autocratic, acest lucru poate funcţiona, dar întrebarea este: pentru cât timp poţi ignora realitatea exterioară înainte ca aceasta să ajungă la tine?”

Ucraina, ajutor umanitar

Ucraina a deschis o linie telefonică non-stop de urgenţă pentru locuitorii ruşi din regiunea Kursk „care au nevoie de ajutor umanitar sau doresc să se evacueze în Ucraina”, a declarat miercuri vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk într-o postare pe Telegram.

„Din cauza posibilei deteriorări a situaţiei umanitare în teritoriile adiacente regiunii Kursk din Federaţia Rusă, Ucraina trebuie să fie pregătită să primească refugiaţi ruşi”, a declarat Vereshchuk.

„Vom oferi civililor din regiunea Kursk protecţia şi sprijinul umanitar necesare”, a adăugat ea.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici