Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin dezminte zvonuri referitoare la divergenţe cu Dmitri Medvedev – presă

Vladimir Putin dezminte zvonuri referitoare la divergenţe cu Dmitri Medvedev – presă

Premierul rus, Vladimir Putin, a dezminţit zvonurile cu privire la o "ruptură" cu preşedintele Dmitri Medvedev, în timpul unei vizite la Paris, marţi, afirmând că au o viziune "unificată" pentru modernizarea economică a Rusiei, relatează Financial Times în ediţia electronică.
22 iun. 2011, 17:03, Știri externe

Este „programul nostru comun”, a răspuns Putin, atunci când a fost întrebat despre zvonurile cu privire la existenţa unor divergenţe cu Medvedev.

„Dacă veţi privi discursurile mele recente, chiar şi cele foarte vechi, de-acum mai mulţi ani, toate aceste teze au fost deja formulate”, a spus premierul, referindu-se la recentele iniţiative ale preşedintelui pentru ameliorarea mediului de investiţii din Rusia şi diminuarea rolului statului în economie.

Aceste declaraţii au fost făcute după apariţia în presă a unor speculaţii, pe baza unor declaraţii ambigue ale lui Medvedev, potrivit cărora între cei doi există divergenţe cu privire la reformarea economică a ţării în viitor. Se aşteaptă ca, până la sfârşitul anului, Putin şi Medvedev să decidă care dintre ei va candida la preşedinţie în alegerile din 2012.