- Home
- Externe
-
HONG KONG, (21.09.2013, 10:02)
- Ana Borlescu
Taiwan şi China de sud se pregătesc pentru "supertaifunul" Usagi
Un taifun extrem de puternic, Usagi, se apropia vineri de Filipine, Taiwan şi Hong Kong, ale căror servicii meteorologice au emis alerte de rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale.

Taiwan şi China de sud se pregătesc pentru "supertaifunul" Usagi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Usagi a fost calificat "super-taifun" de către Observatorul din Hong Kong, care rezervă acest apelativ ciclonilor tropicali cei mai puternici, cu rafale de vânt care depăşesc 185 de kilometri pe oră.
Taifunul avansa vineri către strâmtoarea Lucon, trecerea între punctul de nord al Filipinelor şi sudul Taiwanului, frontiera între Pacific şi marea Chimei meridionale.
Într-un buletin publicat vineri la ora locală 23:00 (18:00, ora României), Joint Typhon Warning Center al marinei americane a anunţat că Usagi soseşte cu vânturi de 240 de kilometri pe oră şi rafale care ating 300 de kilometri pe oră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
În jurul orei 07:00, ora României, Usagi se afla la 690 de kilometri nord de Manilla şi este aşteptat pe coastele Chinei de Sud în cursul weekend-ului. Dacă taifunul nu îşi schimbă traiectoria, serviciile meteo din Hong Kong prevăd sosirea sa pentru duminică, ora locală 20:00 (15:00, ora României).
Usagi este aşteptat în sudul extrem al Taiwanului sâmbătă dimineaţă.
"Este vorba de cel mai puternic taifun din Pacificul occidental de anul acesta", a declarat pentru AFP un resposabil al serviciilor meteorologice din Taiwan.
Feriboturile au fost deja suspendate în comitetul Taitung (sud-est). Autorităţile au ordonat dezumflarea unei raţe galbene de plastic gigantică, înaltă de 18 metri, operă a unui artist olandez, care plutea în portul Kaohsiung.
Filipine au emis o alertă de grad 4 pentru insulele Batane, situate în nordul arhipelagului. "Situaţia are un potenţial distructiv masiv pentru comunităţi. Orice călătorie şi activitate în exterior trebuie să fie anulată", a declarat agenţia meteo a arhipelagului.
În China continentală, o alertă de gradul 3 (pe o scară de 4) a fost proclamată de autorităţi, conform agenţiei China Nouă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe