Atacul a fost revendicat de Zabihoullah Moudjahid, un purtător de cuvânt al talibanilor.
„Am stabilit locul atacului cu precizie şi am identificat ora exactă a evenimentului”, a anunţat el într-un e-mail, adăugând că operaţiunea a fost efectuată de un bărbat înarmat cu o puşcă de asalt de tip AK-47.
„Forţele de ocupaţie trebuie să ştie că nu vor fi niciodată la adăpost de atacurile noastre”, a avertizat Moudjahid.
Operaţiunea a fost lansată miercuri seara, în jurul orei locale 20.30 (19.00, ora României), în hotelul Park Palace, unde era programat un concert de muzică tradiţională afgană.
Forţele de ordine au intervenit imediat după lansarea asaltului.
La capătul unei operaţiuni de mai multe ore, autorităţile au prezentat un bilanţ de cinci morţi. Ulterior, bilanţul a fost revizuit în creştere, 14 persoane fiind ucise în total.
Misiunea ONU la Kabul a confirmat acest bilanţ.
Prezenţa cetăţenilor american, britanic şi indieni a fost confirmată de ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii şi Indiei. Decesul cetăţenilor italian şi kazah a fost de asemenea confirmat de către Ministerele de Externe ale Italiei şi Kazahstanului.
Park Palace este situat în apropierea Ministerului de Interne şi Ambasadei Indiei la Kabul.
Anul trecut, două restaurante din capitala afgană au fost ţinta unor atacuri talibane soldate cu 30 de morţi.