Talibanii anunţă executarea celor cinci ostatici afgani răpiţi odată cu doi germani – AFP

Publicat: 21 07. 2007, 18:30
Actualizat: 05 11. 2012, 16:05

"Cei cinci ostatici au fost ucişi. Unul dintre ei era fratele lui Arif Noorzai (vicepreşedintele Parlamentului afgan)", a declarat prin telefon Yussuf Ahmadi.

"Familiile victimelor pot veni să ia trupurile neînsufleţite fără a plăti nimic. Le oferim gratuit", a adăugat el.

Cei cinci afgani au fost răpiţi miercuri, în provincia Wardak, în apropiere de Kabul, împreună cu cei doi germani pe care talibanii au afirmat sâmbătă dimineaţă că i-au executat, din cauza refuzului autorităţilor de a negocia cu ei.

Cu toate acestea, Ministerul afgan de Externe a anunţat că unul dintre ostatici este încă în viaţă, iar celălalt a decedat în urma unei crize cardiace.

Poliţia locală a precizat că nu a descoperit nici un cadavru până în prezent.