Prima pagină » Știri externe » Ninsori şi vânt puternic în mai multe zone din Elveţia

Ninsori şi vânt puternic în mai multe zone din Elveţia

Iarna şi-a făcut apariţia, joi, în Elveţia, cu ninsoare şi intensificări ale vântului, potrivit unui comunicat publicat de organizaţia Meteonews.
Ninsori şi vânt puternic în mai multe zone din Elveţia

La peste 2.000 de metri altitudine, în Alpii Meridionali, Orientali şi Centrali, meteorologii au anunţat între 40 şi 80 de centimetri de zăpadă.

Şi ploile au fost abundente, cu până la 80 de litri pe metrul pătrat.

Rafale violente de vânt au afectat cantonul Ticino, în sudul Elveţiei, şi cantonul Neuchâtel.

Din cauza ninsorii, mai multe trecători alpine au fost închise, precum Fluela, San Bernardino şi Spluga, iar lanţurile sunt obligatorii pentru autoturisme pe unele drumuri, precum cele care duc la staţiunile Lenzerheide, Flims sau Arosa, din cantonul Graubünden (estul Elveţiei).

În acest canton s-au înregistrat ninsori până la 600 de metri altitudine, în special în oraşul Chur.

Ninsoarea a perturbat traficul feroviar în cantonul Graubünden.

Traficul rutier a fost, de asemenea, perturbat, un tronson fiind închis în cantonul Graubünden după o pană de curent în urma căreia serviciul de securitate a devenit inoperabil în tunele.