Talibanii revendică asasinarea fratelui preşedintelui Hamid Karzai

Talibanii au revendicat asasinarea, marţi, a lui Ahmed Wali Karzai, fratele preşedintelui Hamid Karzai, salutând "cel mai mare succes" al lor de la anunţul privind reluarea ofensivei lor în primăvară, relatează AFP.

Urmărește
6 afișări

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Yousuf Ahmadi, a declarat pentru AFP prin telefon că talibanii l-au desemnat recent pe asasin, numit Sardar Ahmad, să îl ucidă pe Ahmed Wali Karzai.

"Este unul dintre cele mai mari succese ale noastre de când a început ofensiva (de primăvară). L-am desemnat recent pe Sardar Mohammad să îl ucidă (pe Ahmed Wali Karzai)", a declarat Yousuf Ahmadi.

"Sardar Mohammad a fost, de asemenea, ucis", a adăugat el.

Un membru al agenţiei de informaţii afgane (NDS) a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului, că Sardar Ahmad era prieten cu Ahmed Wali Karzai.

"El l-a vizitat pe Wali la domiciliul său. Erau singuri într-un apartament, a scos pistolul şi l-a ucis. Gărzile de corp au venit în cameră şi l-au ucis pe Sardar", a declarat acest agent al NDS.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici