Talibanii susţin că atentatul de la Kabul l-a vizat pe ministrul francez al Apărării
Gerard Longuet a sosit duminică dimineaţă la Kabul, pentru o vizită la trupele franceze din Afganistan, prima de la numirea sa în această funcţie. El urma să se întâlnească luni cu mai mulţi oficiali afgani, între care şi omologul său.
Longuet nu se afla însă în ministerul afgan în momentul atacului, a declarat locotenent-colonelul Eric de la Presle, purtătorul de cuvânt al armatei franceze la Kabul.
O sursă din cadrul forţelor de securitate afgane a anunţat luni că un kamikaze care purta o centură cu explozibili şi uniforma armatei afgane a fost ucis în interiorul Ministerului afgan al Apărării de la Kabul, înainte de a putea să îşi acţioneze dispozitivul.
Ulterior, Ministerul afgan al Apărării a anunţat că doi militari au fost ucişi în acest atac şi alţi şapte au fost răniţi.