Talibanii susţin, într-un mesaj, că nu intenţionează să atace Occidentul
Talibanii au dat asigurări miercuri că nu prevăd un atac împotriva Occidentului în afara teritoriului afgan, potrivit unui mesaj al acestora semnalat de centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste (SITE).

Talibanii susţin, într-un mesaj, că nu intenţionează să atace Occidentul (Imakgine: Mediafax Foto/AFP)
În mesajul, semnat de Emiratul islamic al Afganistanului, se menţionează că scopul talibanilor este "de a obţine independenţa şi implementarea unui regim islamic", în Afganistan, dar nu atacarea Occidentului, potrivit organizaţiei SITE.
"Nu avem ca scop atacarea altor ţări, nici a Europei", au precizat talibanii.
Acest mesaj a fost publicat la opt ani de la demararea operaţiunilor militare în Afganistan declanşate pentru înlăturarea de la putere a talibanilor, acuzaţi de protejarea membrilor reţelei al-Qaida care a revendicat comiterea atentatelor de la 11 septembrie din Statele Unite, soldate cu 3.000 de morţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Talibanii au negat miercuri orice implicare în atentatul desfăşurat împotriva turnurilor gemene ale World Trade Center din New York.
În timp ce preşedintele american, Barack Obama, a început consultările pentru o posibilă trimitere de efective suplimentare în Afganistan, pe fondul intensificării violenţelor, talibanii au avertizat în mesajul lor că sunt pregătiţi pentru un conflict de durată.
"Dacă vreţi să tranformaţi ţara afganilor mândri şi pioşi într-o colonie, atunci să ştiţi că hotărârea noastră este de neclintit şi că suntem pregătiţi să purtăm un război de durată", susţin talibanii.
Dând exemplul eşecului trupelor Uniunii Sovietice în Afganistan în anii '80, talibanii au afirmat că afganii sunt "caracterizaţi din punct de vedere istoric" prin capacitatea "de a se sacrifica pentru religia şi ţara lor".
"Amintiţi-vă de trecut. Nu vom ceda", avertizează insurgenţii.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului