Prima pagină » Știri externe » Tânărul care a împuşcat militari americani voia să se răzbune pentru războiul din Afganistan

Tânărul care a împuşcat militari americani voia să se răzbune pentru războiul din Afganistan

Tânărul kosovar acuzat de uciderea a doi soldaţi americani, miercuri, la Frankfurt (vestul Germaniei), nu avea legături cu nicio reţea internaţională şi voia să se răzbune pentru intervenţia americană în Afganistan, a declarat vineri un procuror federal german, relatează AFP.
04 mart. 2011, 13:29, Știri externe

Acuzatul, în vârstă de 21 de ani, a acţionat „pentru că voia să se răzbune pentru intervenţia americană în Afganistan”, a explicat procurorul Rainer Griesbaum, într-o conferinţă de presă televizată, la Karlsruhe (vest).

„Potrivit primelor elemente ale anchetei este vorba despre actul unei singure persoane, motivate de islamism. În prezent, nu există niciun element asupra unei apartenenţe la o organizaţie teroristă”, a adăugat el.

Tânărul a declarat, în cadrul interogatoriului, că a „vizionat, cu o zi înainte de actul său, (o înregistrare) video pe YouTube”, a precizat procurorul federal.

„În aceasta se pot vedea soldaţi americani jefuind casa unor musulmani şi violând-o pe fiica acestei familii. Imaginile nu i-au ieşit din minte, iar el a vurt, prin acţiunea sa, să-i împiedice pe militarii americani să ajungă în Afganistan, pentru a face ceva asemănător”, a continuat Griesbaum, citând dintr-un rezumat al interogatoriului.

Dacă aceste elemente se confirmă, atacul „a avut o motivaţie personală. El s-a produs, în acest caz, în afara structurilor jihadiste internaţionale”, a continuat procurorul german.

Arid Uka, un kosovar care locuieşte la Frankfurt, a tras cu un pistol, miercuri, asupra unor militari din cadrul Forţelor aeriene americane, care soseau din Anglia şi urmau să plece cu autobuzul la baza americană de la Ramstein, la 140 de kilometri distanţă. Doi soldaţi au fost ucişi, iar alţi doi au fost grav răniţi. Unul se afla, joi, într-o stare critică.