- Home
- Externe
-
NEW YORK, (18.08.2014, 18:24)
- Luminiţa Bogdan
Tânărul de culoare mort în Statele Unite a fost împuşcat de şase ori, arată autopsia
Michael Brown, tânărul de culoare împuşcat mortal de un poliţist în oraşul Ferguson, din Missouri, a fost lovit de cel puţin şase gloanţe, iar două au fost trase în cap, potrivit rezultatelor preliminare ale unei autopsii date publicităţii luni.

Tânărul de culoare mort în Statele Unite a fost împuşcat de şase ori, arată autopsia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Unul dintre gloanţe a intrat în vârful craniului, ceea ce sugerează că tânărul se aplecase când a fost împuşcat, potrivit rezultatelor preliminare ale autopsiei privată realizată de fostul medic legist al oraşului New York, Michael Baden, publicate de cotidianul The New York Times.
Toate gloanţele au fost trase din faţă, a adăugat medicul legist în vârstă de 80 de ani.
De asemenea, raportul preliminar arată că patru gloanţe s-au oprit în braţul drept şi două în craniul adolescentului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Michael Brown, în vârstă de 18 ani, a fost ucis la 9 august de un poliţist în timp ce mergea pe stradă, fără să fi fost înarmat. Potrivit poliţiei, Michael Brown a fost ucis după ce a agresat un poliţist şi a încercat să-l dezarmeze.
Moartea tânărului de culoare a provocat revolte fără precedent în micul oraş din Missouri, unde au fost instaurate începând de sâmbătă restricţii de circulaţie. După încă o noapte tensionată, guvernatorul statului Missouri a ordonat luni dimineaţă intervenţia Gărzii Naţionale.

Trei autopsii ale cadavrului lui Michael Brown au fost ordonate - una de către autorităţile locale, care nu au anunţat deocamdată detalii, cealaltă de către familia tânărului şi cea de-a treia, duminică, de către Procurorul General Eric Holder.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe