Tancurile lansează obuze asupra centrului oraşului libian Misrata, controlat de rebeli

Publicat: 06 03. 2011, 13:04
Actualizat: 06 11. 2012, 13:43

„Tancurile lansează obuze asupra centrului oraşului, în apropierea sediului postului de radio. Auzim şi tiruri de arme automate”, a declarat acest locuitor, sub acoperirea anonimatului.

„Locuitorii nu au arme. Dacă comunitatea internaţională nu intervine rapid, va fi un carnagiu”, a adăugat el.

„Este clar. El (Kadhafi) a declarat război după formarea Consiliului naţional”, înfiinţat de reprezentanţii insurecţiei în Libia, a apreciat el.

Prin telefon se puteau auzi tiruri de arme automate, precizează AFP.

Anterior, televiziunea Al Libiya, apropiată de Seif Al-Islam, unul dintre fiii liderului libian, a anunţat că „forţele armate libiene au preluat controlul asupra oraşului Misrata” şi a evocat „manifestaţii de bucurie” la Tripoli, Syrte şi Sebha (sud).

„Ei nu au controlul asupra oraşului. Confruntările actuale sunt dovada”, a adăugat martorul.