Prima pagină » Știri externe » David Cameron: Londra, ţinta atacului constant al directivelor UE

David Cameron: Londra, ţinta atacului constant al directivelor UE

Premierul britanic, David Cameron, a afirmat vineri că Marea Britanie se află sub "atacul constant" al directivelor UE, iar situaţia creează îngrijorare şi necesită o strategie defensivă, relatează BBC News Online.
David Cameron: Londra, ţinta atacului constant al directivelor UE

El a apreciat, a doua zi după ce liderii europeni au ajuns la un acord privind recapitalizarea băncilor, că sectorul financiar din Marea Britanie reprezintă „un interes naţional esenţial”.

„Londra – centrul serviciilor financiare din Europa – este ţinta unui atac constant, prin directivele de la Bruxelles. Este o zonă de îngrijorare, este vorba despre un interes naţional esenţial pe care trebuie să-l apărăm”, a spus el.

Acordul încheiat de liderii statelor din zona euro mai prevede şi ştergerea a jumătate din datoria Greciei şi consolidarea principalului fond de salvare european, însă Partidul Laburist britanic consideră că acesta ar fi trebuit să includă şi un plan de impulsionare a creşterii economice în Europa.

Cameron va participa vineri în Australia la un summit de două zile al Commonwealth, pe ordinea de zi aflându-se subiecte legate de creşterea economică, schimbările climatice şi drepturile omului, precum şi de eventuale reforme ale sistemului monarhic britanic.