Premierul din Fiji, după ciclonul devastator din weekend: Schimbările climatice ameninţă supravieţuirea statului

Publicat: 03 04. 2018, 15:48
Actualizat: 26 03. 2019, 22:01

Oficialul a mai afirmat că Fiji a intrat într-o „nouă eră terifiantă” cu condiţii meteo extreme.

Un ciclon puternic a afectat Fiji în weekend, provocând patru decese şi inundaţii masive.

Bainimarama a adăugat că furtunile tropicale în regiune au devenit „tot mai severe” din cauza schimbărilor climatice.

În anul 2016, peste 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar economia statului Fiji a fost grav afectată în urma unui ciclon masiv.

Oamenii de ştiinţă afirmă că temperatura crescută a apei şi aerului ca urmare a schimbărilor climatice a contribuit la amplificarea severităţii furtunilor şi fenomenelor meteorologice extreme. Pe de altă parte, actuala Agenţie pentru Protecţia Mediului din SUA, condusă de Scott Pruitt, un sceptic al schimbărilor climatice, a denunţat informaţiile prezentate de oamenii de ştiinţă, afirmând că sunt o încercare de a „politiza” dezastrele naturale.

În luna iunie 2017, preşedintele american Donald Trump a decis retragerea Washingtonului din Acordul climatic de la Paris, SUA fiind singura ţară care nu s-a angajat să aplice pactul global privind combaterea schimbărilor climatice.