"Avem de a face cu aceste decizii care (…) dacă suntem sinceri, sunt incitate de peste ocean", a declarat prim-vicepremierul Medvedev în cursul unei vizite efectuate în oraşul rus Nijni Novgorod.
"Ei pun Europa într-o poziţie foarte dificilă (…) Înţelegem că Statele Unite nu riscă nimic, sunt foarte departe", a subliniat el.
"Cel mai trist lucru (…) este că stabilitatea şi securitatea întregii regiuni sunt ameninţate. Dacă ai aprinde un băţ de chibrit întreaga situaţie va lua foc", a adăugat el.
Rusia şi-a sprijinit aliatul, Serbia, în ceea ce priveşte opoziţia faţă de independenţa Kosovo. Ea a avertizat statele occidentale că recunoaşterea Kosovo ar putea declanşa o reacţie în lanţ în regiunile separatiste din Europa.
Medvedev, fost avocat în vârstă de 42 de ani, va câştiga cel mai probabil alegerile prezidenţiale de duminică.