Ţările arabe din Golf se pronunţă în favoarea unei zone de interdicţie aeriană în Libia
Monarhiile arabe din Golf s-au declarat, luni, în favoarea instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Libia, cerând ONU să ia măsurile necesare pentru a asigura protecţia civililor libieni, relatează AFP.
"Ţările Consiliului de Cooperare în Golf (CCG) cer Consiliului de Securitate al ONU să ia măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei civililor din Libia, inclusiv prin impunerea unei zone de interdicţie aeriană", a declarat secretarul general al CCG, Abdel Rahman al-Attiya.
Din CCG fac parte Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kuwaitul, Qatarul, sultanatul Oman şi Bahrainul.
CCG a denunţat, la încheierea unei reuniuni desfăşurate la Abu Dhabi, crimele comise de regimul libian împotriva civililor, utilizarea armamentului greu şi recrutarea mercenarilor.
Cele şase ţări arabe au cerut regimului libian "să pună capăt imediat utilizării forţei împotriva civililor, să oprească vărsarea de sânge şi să răspundă aspiraţiilor poporului libian".
În paralel, Franţa şi Marea Britanie elaborează un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind impunerea unei zone de interdicţie aeriană în Libia şi încearcă să obţină aprobarea acesteia cât mai rapid. Totuşi, adoptarea unei astfel de rezoluţii va fi dificilă, în condiţiile în care mai multe ţări, printre care se numără China şi Rusia, şi-au exprimat deja reticenţa.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la 26 februarie, o rezoluţie care prevede sancţiuni împotriva liderului libian, Muammar Kadhafi, a familiei şi a apropiaţilor acestuia.
Şeful diplomaţiei din Emirate, şeicul Abdallah ben Zayed, a acuzat regimul libian că refuză ajutoarele umanitare trimise de ţările din Golf, precizând "aceste crime odioase trebuie să înceteze, iar cei responsabili trebuie aduşi în faţa justiţiei".
Reprimarea violentă a protestelor declanşate în Libia la jumătatea lunii februarie s-a soldat cu numeroase victime. Insurgenţii au obţinut controlul asupra mai multor oraşe din estul ţării, în timp ce regimul de la Tripoli îşi menţine controlul asupra capitalei şi a unor localităţi din vestul Libiei.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat