Ţările arabe vor prezenta un nou proiect de rezoluţie pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza

Publicat: 05 01. 2009, 20:09
Actualizat: 18 11. 2012, 12:09

"Am venit la solicitarea lui Mahmoud Abbas pentru a pregăti un nou proiect de rezoluţie care va fi prezentat Consiliului de Securitate cât mai curând posibil", a declarat Malki.

Malki şi-a exprimat speranţa că proiectul va fi adoptat marţi, în cursul reuniunii Consiliului de Securitate. Textul va stipula nu doar încetarea ostilităţilor, ci şi revenirea la calm în Fâşia Gaza.

"Sperăm că membrii Consiliului de Securitate vor adopta o rezoluţie care să permită încetarea imediată a agresiunii israeliene, încetarea asediului şi deschiderea punctelor de trecere între Fâşia Gaza şi Israel şi între Fâşia Gaza şi Egipt", a spus Malki.

"Textul vizează şi intrarea în Fâşia Gaza a ajutoarelor umanitare, precum şi trimiterea de observatori internaţionali la punctele de trecere şi a unei forţe internaţionale care să asigure protecţia poporului palestinian", adaugă ambasadorul.

Malki ar urma să se întâlnească şi cu o delegaţie a miniştrilor de Externe din ţările arabe condusă de sauditul Saud al-Fayçal. Din delegaţie vor face parte reprezentanţii Egiptului, Iordaniei, Libanului, Libiei, Marocului, Qatarului, Siriei şi secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa.

Delegaţia se va întâlni luni după-amiază cu secretarul general ONU, Ban Ki-moon, precum şi cu ambasadorii membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate.