Aproape două miliarde de doze de vaccinuri candidate au fost asigurate pentru Covax.
Şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că „lumina de la capătul tunelului a devenit puţin mai strălucitoare”.
„Vom pune capăt cu adevărat pandemiei doar dacă o vom termina peste tot în acelaşi timp, ceea ce înseamnă că este esenţial să vaccinăm unii oameni din toate ţările decât toţi oamenii din unele ţări”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.
De asemenea, OMS a dezvăluit că a semnat un acord cu gigantul farmaceutic american Johnson & Johnson pentru 500 de milioane de doze de vaccin candidat, care se adaugă acordurilor semnate deja cu AstraZeneca, Novavax şi Sanofi-GSK.
Între timp, fostul preşedinte din Burundi, Pierre Buyoya, a murit la Paris din cauza COVID-19 la vârsta de 71 de ani, scrie aljazeera.com.
De asemenea, India este la 20.000 de cazuri până să atingă pragul de 10 milioane de infectări, după ce a înregistrat peste 22.800 de infecţii noi în ultimele 24 de ore.