Potrivit Newsweek, incidentul datează din vara lui 2008, când soţiei lui Bernanke i s-a furat poşeta, în care se afla un carnet de cecuri aferente contului comun al celor doi.
"Câteva zile mai târziu, cineva a început să emită cecuri din contul familiei Bernanke", scrie revista într-un articol publicat în pagina electronică.
Publicaţia nu precizează valoarea fraudei a cărei victimă a fost familia Bernanke, dar informează că aceasta a fost ţinta unui grup de răufăcători care au furat în total "peste 2,1 milioane de dolari de la persoane care nu bănuiau nimic, precum şi de la zece instituţii financiare din ţară".
Într-un comunicat adresat publicaţiei şi a cărui autenticitate a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Fed, Ben Bernanke a recunoscut că familia sa a fost victima unei escrocherii.
"Furturile de identitate constituie un delict serios care afectează milioane de americani în fiecare an. Familia noastră a fost doar una dintre cele 500 (de victime fizice sau morale) ale unei reţele de infractori", a afirmat el, salutând activitatea desfăşurată de forţele de ordine care combat acest flagel.
Conform documentelor publicate de justiţia americană, în acest dosar au fost arestate zece persoane. Ele şi-au recunoscut faptele şi urmează să fie judecate.
Procesul verbal al afacerii arată că unul dintre inculpaţi, arestat în octombrie 2008 pentru furt de identitate în cadrul utilizării de cecuri personale ale unei persoane identificate cu iniţialele "B.B.", încasase un cec al acestei persoane cu o valoare de 900 de dolari în august 2008, după ce aceasta depusese plângere pentru "jaf" la Washington.
Procesul verbal nu precizează valoarea altor cecuri prelevate din contul lui "B.B.", dar arată că răufăcătorul care a încasat cecul a reuşit să obţină "până la 50.000 de dolari pe zi" între 2006 şi momentul arestării.