Tehnologie revoluţionară: un bărbat paralizat poate să meargă din nou datorită unor implanturi pe creier
Gert-Jan Oskam, un bărbat olandez în vârstă de 40 de ani, a rămas paralizat în urmă cu 12 ani din cauza unui accident de ciclism.
Implanturile electronice îi transmit fără fir gândurile de la creier la picioare printr-un al doilea implant pe coloana vertebrală. Sistemul este încă într-un stadiu experimental.
„Mă simt ca un copil mic, învăţ din nou să merg”, a declarat Oskam.
Operaţia de restabilire a mobilităţii lui Gert-Jan a fost efectuată în iulie 2021. Profesorul Jocelyne Bloch, de la Universitatea Lausanne, este neurochirurgul care a efectuat delicata intervenţie chirurgicală de inserare a implanturilor.
Echipa elveţiană a dezvoltat un algoritm care traduce aceste semnale în instrucţiuni de mişcare a muşchilor picioarelor printr-un al doilea implant inserat în jurul măduvei spinării lui Gert-Jan, pe care profesorul Bloch l-a ataşat de terminaţiile nervoase legate de mers.
„Lucrul important pentru noi nu este doar să avem un studiu ştiinţific, ci în cele din urmă să oferim mai mult mobilitate tuturor persoanelor cu leziuni ale măduvei spinării, care sunt obişnuite să audă de la medici că trebuie să se obişnuiască cu faptul că nu se vor mai mişca niciodată”, a declarat Bloch.