Telefoanele folosite în atacul de la Bombay, activate în SUA şi plătite din Italia
Autorii atentatelor de anul trecut de la Bombay au folosit telefoane mobile care au fost activate în Statele Unite şi plătite cu fonduri trimise din Italia, a anunţat cotidianul italian Corriere della Sera.
Telefoanele folosite în atacul de la Bombay, activate în SUA şi plătite din Italia
Potrivit publicaţiei italiene, India a trimis informaţiile Italiei şi altor ţări, astfel încât anchetatorii antiterorişti să poată descoperi orice legătură cu reţeaua aflată în spatele atentatelor din noiembrie, soldate cu moartea a cel puţin 179 de persoane, informează Times of India, în ediţia electronică.
Autorităţile italiene investighează un transfer bancar către Statele Unite din oraşul Brescia, din nordul Italiei, efectuat de un suspect născut în Pakistan. Suspectul, Javaid Iqbal, a trimis fondurile prin intermediul Western Union pentru a plăti pentru cinci telefoane mobile cu coduri de ţară austriece, dintre care trei au fost folosite de atacatori, potrivit Corriere della Sera, care citează dosarul indian. Iqbal, fost rezident al oraşului Barcelona, a fost arestat în Pakistan, iar autorităţile italiene încearcă să determine cum a ajuns în Brescia şi dacă a fost sprijinit de cineva de acolo.
Telefoanele mobile au fost activate în Statele Unite de o companie americană şi înregistrate pe numele altui bărbat, care s-a identificat drept cetăţean indian, a relatat cotidianul italian. India a subliniat în dosarul său de informaţii importanţa comunicării cu ajutorul telefoanelor mobile între organizatori şi combatanţii care au comis atentatele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
India a oferit transcrierea parţială a discuţiilor care detaliau ordinele date prin telefon de a omorî ostaticii şi modul în care cei care au pus la cale atentatele s-au bazat pe impactul acestora în mass-media, în timp real. La un moment dat, unul dintre atacatori a explicat că are cinci ostatici, doi dintre ei fiind musulmani. "Omoară ostaticii, în afară de cei musulmani. Ia telefonul şi activează-l, ca să putem auzi împuşcăturile", a spus un atacator, potrivit ziarului italian.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO