Temeri în SUA privind un alt atac terorist precum cel din Times Square

Oficiali americani de rang înalt susţin că talibanul pakistanez care a organizat atentatul eşuat cu bombă din Times Square, New York, ar fi reuşit să plaseze un alt agent în Statele Unite, pentru a lansa un al doilea atac, relatează surse citate de Fox News.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Temeri în SUA privind un alt atac terorist precum cel din Times Square

Temeri în SUA privind un alt atac terorist precum cel din Times Square (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Însă autorităţile au foarte puţine informaţii legate de presupusul agent al talibanilor sau de posibilul complot. "Nu ştim cine este şi nu ştim unde se află. Ştim că individul este aici, dar nu ştim nimic despre el", a declarat o sursă.

Oficialii americani cred că talibanii pakistanezi, cunoscuţi şi sub numele de Tehrik-e Taliban Pakistan, i-ar fi dat indicaţii acestei persoane pentru a încerca o a doua operaţiune în stilul celei din Times Square, dar nu neapărat în oraşul New York.

Un oficial american de rang înalt din serviciile de informaţii susţine că lipsa de specificitate a ameninţării face aproape imposibilă o apărare eficientă împotriva unui astfel de atac, deşi un alt înalt oficial din seriviciile de luptă împotriva terorismului a declarat că nu are informaţii privind "ameninţări iminente" la adresa Statelor Unite.

Pe de altă parte, autorităţile americane sunt de părere că persoana care face subiectul ultimelor informaţii ar dori să folosească "un mecanism similar" şi acelaşi mod de operare folosit de Faisal Shahzad în mai, în principal "deoarece aceste (mijloace) sunt accesibile aici", potrivit unei surse.

În lunile care au precedat atacul său eşuat, Shahzad, în vârstă de 31 de ani, a cumpărat îngrăşăminte chimice, gaz propan, artificii şi alte componente din magazine din Connecticut şi Pennsylvania. Dar bomba pe care a construit-o şi a plasat-o într-un vehicul nu a explodat conform planului.

Dacă cineva ar detona cu succes o astfel de bombă, efectele ar fi "devastatoare", au avertizat procurorii federali.

În ultimii ani, talibanii pakistanezi au comis mai multe atacuri împotriva intereselor americane din străinătate, inclusiv un atac asupra unei baze CIA din Afganistan, dar atentatul eşuat din Times Square a fost prima acţiune a grupului în afara Asiei de Sud.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici