- Home
- Externe
- LONDRA, (02.01.2014, 14:47)
- Iuliana Enache
Temuta invazie românească în Marea Britanie nu a avut loc, recunoaşte presa britanică
Invazia românească de care se temeau britanicii şi asupra căreia politicienii şi presa din această ţară avertizează de mai multe luni nu a avut loc, titrează la unison cotidienele britanice, în timp ce restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari au fost ridicate la 1 ianuarie.
Urmărește
5438 afișări
Temuta invazie românească în Marea Britanie nu a avut loc, recunoaşte presa britanică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Subliniind că politicienii de dreapta şi presa au avertizat că prima zi a noului an va aduce hoarde de imigranţi români şi bulgari, The Guardian conchide că afluxul aşteptat nu a avut loc. Nu au fost curse suplimentare nici de autocare, nici de avioane dinspre Bucureşti şi Sofia.
Secretarul de stat pentru Imigraţie, Mark Harper, a afirmat că declaraţiile privind un aflux de imigranţi sunt exagerate. Vor fi unii care vor veni, vor fi fără îndoială noi presiuni, dar nu "Armageddon".
"Avioane şi autocare pe jumătate goale au ajuns miercuri în Marea Britanie, mult temuta invazie românească nu s-a materializat", scrie şi Daily Mirror, adăugând că sosirile pe aeroporturile Gatwick, Heathrow, Luton, şi în autogările Dover şi Victoria din Londra contrazic temerile exprimate în ultimele luni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Daily Telegraph titrează că sosirile de la 1 ianuarie din România sunt "doar un instantaneu". Au fost puţine indicii ale unui exod către Marea Britanie în prima zi a noului an, parţial şi pentru că această perioadă este una pe care românii o petrec cu familia şi prietenii, dar şi pentru că mulţi dintre ei s-au mutat deja după ce ţara lor a aderat la UE în 2007.
Cursele aeriene de la Bucureşti către aeroporturile britanice nu au fost pline, în timp Gara de Nord era aproape goală. Dar ritmul imigraţiei ar putea să se accelereze în săptămânile şi lunile următoare, afirmă cotidianul.
Despre liniştea din autogări scrie şi The Independent, adăugând că temerile privind un aflux de români şi bulgari care vor profita de ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii s-au dovedit nefondate. Autogara Victoria din centrul Londrei, una dintre principalele destinaţii pentru vizitatorii de pe continent şi locul unde erau aşteptate autocarele pline cu imigranţi est-europeni era aproape goală miercuri, scrie cotidianul. Atât de goală, încât unul dintre micile restaurante de aici era închis pentru toată ziua. Un grup de călători a ironizat îngrijorările privind afluxul de imigranţi, afirmând: "Noi suntem ungari, aşa că nu ne deranjează".
Care de reportaj şi numeroşi reporteri au fost trimişi de televiziuni şi tabloide la autogara Victoria la primele ore ale zilei de 1 ianuarie, dar speranţele lor de a vedea hoarde de imigranţi disperaţi au fost spulberate, adaugă cotidianul. Nu au fost semne privind un astfel de aflux nici pe aeroporturi. O cursă aeriană din România care a aterizat pe aeroportul din Luton avea la bord doar un pasager venit pentru prima dată la muncă în Marea Britanie.
Huffington Post s-a concentrat asupra acestui român, Victor Spiresau, în vârstă de 30 de ani. Afirmaţiile sale - "Nu am venit să vă jefuiesc ţara. Am venit să muncesc, după care mă duc acasă" - au făcut înconjurul ziarelor britanice.
Daily Mail a continuat însă seria de articole alarmiste, afirmând că firmele britanice au plasat aproape 8.000 de anunţuri de locuri de muncă pentru români, de la şoferi de taxi şi personal hotelier până la asistente medicale şi medici. Multe dintre anunţuri, afirmă tabloidul britanic, au fost redactate în limba locală şi au fost postate pe site-urile româneşti. Unele firme britanice cer doar cunoştinţe "elementare" de limbă engleză, în timp ce altele susţin că experienţa nu este necesară.
Financial Times subliniază însă că românii ajunşi în 2014 în Marea Britanie au picat în plină controversă politică, în timp ce preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne, Keith Vaz, a declarat pentru Sky News că Marea Britanie ar trebui să organizeze un referendum pentru a decide câţi imigranţi europeni ar trebui să vină pe teritoriul său.
The Economist subliniază că, deşi sistemul britanic de protecţie socială a fost conceput pentru o perioadă cu o mai mică mobilitate a muncii, este improbabil ca acesta să fie afectat puternic de noul val de imigranţi. Dar lipsa de reciprocitate între acesta şi cele din alte ţări europene reprezintă o îngrijorare rezonabilă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Partidul francez Frontul Naţional: Deschiderea pieţei muncii pentru români şi bulgari, o aberaţie în plină criză economică
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe