Prima pagină » Știri externe » Tensiune la graniţa dintre Israel şi Liban. Patru oameni au fost împuşcaţi

Tensiune la graniţa dintre Israel şi Liban. Patru oameni au fost împuşcaţi

Patru oameni au fost împuşcaţi de armata israeliană la graniţa dintre Israel şi Liban. Israelienii susţin că cei patru încercau să treacă fraudulos graniţa pentru a planta materiale explozive.
Tensiune la graniţa dintre Israel şi Liban. Patru oameni au fost împuşcaţi
Mediafax
17 oct. 2023, 10:37, Știri externe

Armata israeliană anunţă că marţi a ucis patru oameni care au încercat să se infiltreze din Liban pentru a planta materiale explozive, potrivit Reuters. Se pare că ei au fost descoperiţi în apropierea gardului de la graniţa cu Libanul.

Incidente au avut loc în zonă şi luni. Forţele israeliene care operează de-a lungul graniţei cu Libanul au fost atacate, au spus reprezentanţii armatei israeliene (IDF).

Armata israeliană a răspuns cu „foc de artilerie către sursa atacului”, au adăugat cei de la IDF.

Luptele de-a lungul graniţei s-au intensificat în ultimele zile, militanţii Hezbollah trăgând duminică cu rachete şi o rachetă antitanc. Israelul a răspuns cu lovituri aeriene şi bombardamente.

Potrivit experţilor, există îngrijorări că organizaţia Hezbollah, susţinută de Iran, s-ar putea alătura războiului împotriva Israelului.