Carismaticul Nikol Pashinian a convocat alegerile legislative anticipate în încercarea de a-şi consolida autoritatea politică în condiţiile în care Legislativul de la Erevan era dominat de rivalii săi.
Sondajele de opinie indică o victorie categorică a alianţei Pasul Meu, condusă de Pashinian, iar pe locul al doilea ar urma să se claseze fosta formaţiune de guvernământ Partidul Republican.
În cursul campaniei electorale, Pashinian a criticat vechea elită politică, despre care a afirmat că este coruptă, şi a promis că va revigora economia şi va încuraja revenirea armenilor care muncesc în străinătate.
„O revoluţie economică este prioritatea noastră principală”, a declarat Pashinian.
Aproximativ o tremie din populaţia Armeniei locuieşte şi munceşte în străinătate, iar banii trimişi de aceştia în ţară reprezintă în jur de 14% din PIB-ul Armeniei.