- Home
- Externe
- KIEV/VARŞOVIA, (01.08.2023, 16:39)
- Mihai Draghici
Tensiuni între Ucraina şi Polonia / Un oficial polonez a denunţat lipsa de recunoştinţă a Kievului
Administraţia de la Kiev a anunţat, marţi, convocarea ambasadorului Poloniei pentru a oferi clarificări în legătură cu declaraţiile unui oficial de rang înalt de la Varşovia care a denunţat lipsa de recunoştinţă a oficialilor ucraineni.

Sursa foto: Twitter
Marcin Przydacz, un oficial din cadrul Administraţiei prezidenţiale de la Varşovia, a reiterat că Polonia vrea menţinerea restricţiilor privind importurile de cereale ucrainene. În acest context, Marcin Przydacz a declarat, conform publicaţiei poloneze Gazeta, că "Ucraina ar trebui să înceapă să aprecieze" susţinerea masivă primită din partea Poloniei de la începerea războiului generat de invazia militară rusă.
Ambasadorul Poloniei a fost convocat marţi la Ministerul ucrainean de Externe. "În cursul întrevederii, a fost evidenţiat faptul că afirmaţiile privind presupusa lipsă de recunoştinţă a ucrainenilor pentru ajutorul Poloniei sunt neadevărate şi inacceptabile", a declarat Oleh Nikolenko, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, citat de agenţia Reuters.
Polonia a semnalat în mod constant, spre nemulţumirea Ucrainei, că nu va accepta anularea restricţiilor privind importurile de cereale ucrainene după 15 septembrie. Jaroslaw Kaczynski, vicepremier şi lider al Partidului Lege şi Justiţie (PiS, dreapta), a afirmat săptămâna trecută că Guvernul de la Varşovia va trebui să protejeze piaţa cerealelor şi după 15 septembrie, când ar putea expira actualele restricţii impuse importurilor din Ucraina. "Polonia nu poate să îşi sacrifice agricultura, iar prietenii noştri ucraineni trebuie să fie conştienţi de acest lucru", a declarat Jaroslaw Kaczynski.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Cinci state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România şi Polonia, au cerut recent Comisiei Europene prelungirea restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina. Însă Janusz Wojciechowski, comisarul european al Agriculturii, a afirmat că restricţiile probabil nu vor fi prelungite după 15 septembrie, precizând că vor fi noi negocieri, inclusiv cu fermierii.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat în mai multe rânduri că eventuala prelungire a restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina ar fi "inacceptabilă".
La începutul lunii iulie, şi ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a criticat atitudinea preşedintelui Volodimir Zelenski, cerându-i să manifeste "recunoştinţă" pentru armamentul primit de Ucraina din Occident. "Există o uşoară atenţionare din acest punct de vedere, fie că ne convine, fie că nu ne convine, oamenii vor să vadă recunoştinţă (...)", i-a transmis Wallace lui Zelenski în iulie, în contextul solicitărilor insistente ale Kievului privind primirea de armament.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe