TENSIUNI, la cote maxime. Preşedintele Iranului: Marea Britanie „va suporta consecinţe” pentru sechestrarea petrolierului în Gibraltar
Administraţia de la Teheran a cerut eliberarea imediată a petrolierului Grace 1.
„Marea Britanie este iniţiatorul insecurităţii şi va realiza mai târziu consecinţele”, a declarat Rouhani pentru agenţia de presă Tasnim.
Membri ai Forţelor navale regale britanice au capturat joi petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană. Administraţia de la Teheran a anunţat vineri că ar putea sechestra o navă britanică în cazul în care petrolierul nu este eliberat.
Petrolierul a fost capturat la circa patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparţine, deşi Spania, ce revendică Gibraltarul, susţine că incidentul a avut loc în apele teritoriale spaniole.
Capturarea petrolierului Grace 1, cu lungimea de 330 de metri, intervine într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran şi Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administraţia Donald Trump.