TEPCO ar putea primi cereri de despăgubire în valoare de 23,6 miliarde de dolari

Publicat: 12 04. 2011, 13:58
Actualizat: 06 11. 2012, 14:04

TEPCO depune eforturi pentru a pune capăt crizei scurgerilor radioactive de la centrală. Agenţia japoneză pentru Siguranţă Industrială şi Nucleară a ridicat, marţi, criza nucleară la nivelul 7, cel maxim. De asemenea, locuitorii de pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei au fost evacuaţi.

În timp ce compania face eforturi pentru oprirea crizei nucleare, valoarea acţiunilor sale, pe bursa din Tokyo, a înregistrat o scădere puternică. Acţiunile TEPCO au pierdut peste 75 la sută din valoare, de la 11 martie, când a avut loc un cutremur puternic, urmat de un tsunami devastator, care au avariat centrala de la Fukushima. Investitorii şi-au exprimat îngrijorarea despre impactul acestei crize asupra profitului companiei.

În contextul în care s-au exprimat îmgrijorări cu privire la uriaşa valoare a despăgubirilor pe care TEPCO ar putea fi nevoită să le plătească, analiştii afirmă că nivelul acestora depinde de felul în care este interpretată legislaţia cu privire la aceste cazuri. Potrivit legislaţiei japoneze, operatorii unei instalaţii nucleare pot fi scutiţi de orice răspundere, dacă se consideră că accidentul a fost declanşat de un dezastru natural „excepţional”.

„O problemă-cheie privind compensarea pagubelor va fi dacă accidentul de la centrala nucleară Fukushima va fi considerat un dezastru natural ce nu putea fi evitat”, a declarat Tomohiro Jikihara, din cadrul JP Morgan.

Guvernul japonez urmează să hotărască dacă va considera cutremurul urmat de un tsunami drept un dezastru excepţional.