Prima pagină » Știri externe » Jurnalistul care a aruncat pantofii spre Bush are un braţ şi câteva coaste rupte

Jurnalistul care a aruncat pantofii spre Bush are un braţ şi câteva coaste rupte

Jurnalistul irakian care şi-a aruncat pantofii către preşedintele american George W. Bush, la Bagdad, are un braţ şi câteva coaste rupte şi a suferit răni la ochi şi la picior, a afirmat marţi fratele său.
Jurnalistul care a aruncat pantofii spre Bush are un braţ şi câteva coaste rupte
16 dec. 2008, 10:52, Știri externe

"Conform informaţiilor obţinute de agenţi de securitate, Muntazer al-Zaidi este deţinut de irakieni în «zona verde» şi a fost lovit de serviciile de securitate irakiene", a declarat pentru AFP fratele său, Durgham, în vârstă de 32 de ani.

"Are un braţ şi câteva coaste rupte şi suferă de răni la ochi şi la picior", a adăugat el, fără a preciza când anume i-au fost provocate fratelui său aceste răni.

"El este deţinut de serviciile lui Muaffak al-Rubaie", consilierul irakian pentru securitate naţională, a precizat Durgham.

În timpul unei conferinţe de presă duminică seara, Muntazer al-Zaidi, de 29 de ani, jurnalist al postului al-Bagdadia, şi-a aruncat pantofii spre Bush, aflat în vizită în Irak, insultându-l dar fără a-l atinge.

Jurnalistul a fost imediat arestat de serviciile irakiene de securitate. Urme de sânge erau vizibile în locul de unde a fost luat de agenţii de securitate, constatase un jurnalist AFP.

Citeşte şi:

Un jurnalist şi-a aruncat pantofii asupra lui George W. Bush, la Bagdad

Jurnalistul care a aruncat cu pantofii spre Bush este un "patriot", afirmă un coleg (Video)