Teroriştii de la Bombay vor să negocieze cu guvernul

Autorii atacurilor de la Bombay vor să negocieze cu guvernul pentru eliberarea ostaticilor, a declarat, joi, un bărbat care s-a prezentat drept membru al grupului care a revendicat atentatele de miercuri seara, relatează CNN-IBN, în pagina electronică.

Urmărește
9 afișări
Imaginea articolului Teroriştii de la Bombay vor să negocieze cu guvernul

Teroriştii de la Bombay vor să negocieze cu guvernul

"Vrem să negociem cu guvernul. Numai atunci vom elibera ostaticii", a afirmat Imran Babar, într-o intervenţie la un canal de ştiri indian.

Prezentându-se drept membru al grupării Deccan Mujaheedin, Babar a declarat că a lucrat ca reprezentant medical pentru o companie multinaţională, iar atacurile de miercuri reprezintă o răzbunare pentru "tortura şi nedreptatea" cu care se confruntă musulmanii în India.

"Ştiţi câţi musulmani sunt ucişi în Kashmir de forţele voastre armate?", a adăugat Babar, care a afirmat că are 25 de ani. "Câtă nedreptate putem tolera? Cât ne mai putem sacrifica?", a spus el, refuzând însă să precizeze unde se află.

Tot în cursul zilei de joi, un alt bărbat, care s-a identificat drept Shahadullah şi a afirmat că îi reprezintă pe autorii atacurilor, a telefonat unui post de televiziune, declarând că atentatele reprezintă o răzbunare pentru distrugerea, în 1992, a unei moschei din Ayodhya şi pentru persecutarea musulmanilor în India.

El a afirmat că se află în hotelul Oberoi/Trident din Bombay şi că este originar din oraşul indian Hyderabad. Shahadullah a cerut eliberarea tuturor militanţilor musulmani din India, în schimbul punerii în libertate a ostaticilor reţinuţi la hotelurile Taj şi Oberoi/Trident.

Atentatele teroriste de la Bombay au fost declanşate miercuri seara, când teroriştii au atacat mai multe obiective reprezentative ale oraşului, printre care se află hotelurile Taj Majal şi Oberoi/Trident, cinematograful Metro şi gara Chhatrapati Shivaji. Atacurile s-au soldat cu moartea a cel puţin 125 de persoane şi rănirea altor peste 370, conform unui bilanţ anunţat joi după-amiază.

Forţele de poliţie sunt în continuare angajate în confruntări cu atacatorii, încercând să elibereze ostaticii reţinuţi de aceştia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici