Test de istorie pentru imigranţii care doresc să obţină cetăţenia britanică
Imigranţii care doresc să obţină cetăţenia britanică vor fi obligaţi să treacă un test pentru a dovedi că au studiat istoria acestei ţări, potrivit planurilor de reducere a numărului străinilor care primesc cetăţenia britanică, scrie Daily Mail, în ediţia electronică.

Test de istorie pentru imigranţii care doresc să obţină cetăţenia britanică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
O astfel de decizie ar pune capăt celor patru ani în care Ministerul Afacerilor Interne a refuzat să-i oblige pe imigranţii care aplică pentru a obţine cetăţenia britanică să ateste că au studiat tradiţiile acestei ţări şi au învăţat despre personalităţi precum Sir Winston Churchill. Oficialii de la Londra spuneau că Marea Britanie are "prea multă" istorie şi că susţinerea unui test nu ar fi cinstită.
Această verificare va fi ultimul dintre cele cinci puncte ale schemei privind acordarea cetăţeniei prezentată luni. De asemenea, noile reguli vor interzice obţinerea cetăţeniei de către imigranţii care iau în derâdere militarii britanici sau manifestă "dispreţ" faţă de valorile Marii Britanii.
Ministrul Imigraţiei, Phil Woolas, a explicat că proiectul va împiedica creşterea populaţiei până la cifra de 70 de milioane de locuitori, aşa cum avertizează studii ale experţilor parlamentari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


