The Economist: Cea mai grea întrebare pentru Europa: ne putem apăra de Putin fără SUA?

Când războiul Rusiei din Ucraina intră în al treilea an şi vedem ameninţarea continuă a lui Putin şi a celor apropiaţi către statele Europei, alături de un Donald Trump imprevizibil în declaraţii şi acţiuni, dar cu mari şanse la al doilea mandat, liderii europeni se trezesc la realitate şi îşi arată îngrijorarea faţă de un viitor război pe continent.

Deja vedem că fără SUA, Europa nu poate asigura destulă muniţie Ucrainei care a pierdut oraşul Avdiivka şi alte două localităţi învecinate, curajul lui Putin creşte şi nu s-a sfiit să-şi înlăture rivalul, pe Alexei Navalnîi, într-un gulag siberian, pe 16 februarie.

Liderii europeni vorbesc de un viitor război cu Rusia, în 3, 5 sau 20 de ani, pe fondul impasului din Congresul SUA, unde republicanii, sub influenţa lui Donald Trump, blochează ajutorul militar de 60 miliarde dolari pentru Ucraina, într-un joc politic cinic, unde interesele interne primează în dauna pierderii încrederii aliaţior şi partenerilor tradiţionali ai Americii.

Declaraţiile recente ale lui Trump, care s-a lăudat la un miting electoral că a ameninţat liderii europeni rău-platnici, pe timpul primului mandat, că nu vor fi apăraţi şi chiar va încuraja un atac al Rusiei, au dat fiori rece europenilor.

Beligeranţa tot mai profundă a Rusiei, deteriorarea poziţiei Ucrainei şi posibila revenire a lui Trump la Casa Albă au adus Europa în cel mai periculos moment din ultimele decenii, arată The Economist.

Întrebarea nu este doar dacă America va abandona Ucraina, ci dacă ar putea abandona Europa.

Pentru ca Europa să umple spaţiul lăsat de absenţa Americii ar fi nevoie de mult mai mult decât creşterea cheltuielilor pentru apărare. Ar trebui să-şi revitalizeze industria de armament, să proiecteze o nouă umbrelă nucleară şi să vină cu o nouă structură de comandă

La Conferinţa de securitate de la München, starea de spirit era înfricoşătoare, dar mai degrabă hotărâtă decât panicată. Oficialii americani şi europeni rămân încrezători că mai multă muniţie americană va ajunge în cele din urmă în Ucraina, dar fac şi situaţii neprevăzute. Pe 17 februarie, Petr Pavel, preşedintele ceh, a declarat că ţara sa a „găsit" 800.000 de lovituri de artilerie care ar putea fi expediate în câteva săptămâni. Într-un interviu acordat The Economist, Boris Pistorius, ministrul german al apărării, a insistat că producţia europeană de arme creşte „cât mai repede posibil" şi a spus că este „foarte optimist" că Europa ar putea acoperi orice lacune lăsate de America.

Dl. Pistorius are dreptate când spune că producţia europeană de arme creşte rapid. Continentul ar trebui să fie capabil să producă muniţie de artilerie la o rată anuală de 1-2 milioane la sfârşitul acestui an, potenţial depăşind America. Dar acest lucru ar putea veni prea târziu pentru Ucraina, care are nevoie de aproximativ 1,5 milioane pe an, potrivit Rheinmetall, un producător european de arme.

Un sentiment de urgenţă pe timp de război încă lipseşte. Producătorii europeni de muniţie exportă 40% din producţia lor în ţări din afara UE, altele decât Ucraina, atunci când Comisia Europeană a propus ca Ucrainei să i se acorde prioritate prin lege, statele membre au refuzat. Companiile de armament de pe continent se plâng că registrele lor de comenzi rămân prea subţiri pentru a justifica investiţii mari în liniile de producţie.

O înfrângere ucraineană ar provoca o lovitură psihologică Occidentului, încurajându-l în acelaşi timp pe Putin. Asta nu înseamnă că ar putea profita imediat. „Nu există nicio ameninţare imediată la adresa NATO", spune amiralul Rob Bauer, şeful comitetului militar internaţional al NATO. Aliaţii nu sunt de acord cu privire la cât timp ar avea nevoie Rusia pentru a-şi reconstrui forţele la un standard de dinainte de război, spune el, iar calendarul depinde parţial de sancţiunile occidentale, dar trei până la şapte ani este intervalul despre care „mulţi oameni vorbesc".

Direcţia de deplasare este clară. „Ne putem aştepta ca în următorul deceniu, NATO să se confrunte cu o armată de masă în stil sovietic", a avertizat raportul anual al serviciilor de informaţii al Estoniei, publicat în 13 februarie. Ameninţarea nu este doar o invazie rusă, ci atacuri şi provocări care ar putea testa limitele articolului 5, clauza de apărare reciprocă a NATO. „Nu este exclus ca, într-o perioadă de trei până la cinci ani, Rusia să testeze articolul 5 şi solidaritatea NATO", a avertizat recent ministrul danez al apărării.

Europa se gândeşte la un astfel de moment de ani de zile. În 2019, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a declarat pentru The Economist că aliaţii trebuie să „reevalueze realitatea a ceea ce este NATO în lumina angajamentului Statelor Unite". Primul mandat al lui Trump, în care a cochetat cu retragerea din NATO şi s-a poziţionat public de partea lui Putin asupra propriilor sale agenţii de informaţii, a servit drept catalizator.

18 ţări europene din NATO vor atinge ţinta de 2% din PIB

Ideea „autonomiei strategice" europene, împinsă cândva doar de Franţa, a fost îmbrăţişată şi de alte ţări. Cheltuielile pentru apărare, care au început să crească după prima invazie a Rusiei în Ucraina în 2014, au accelerat dramatic. În acel an, doar trei membri ai NATO au îndeplinit obiectivul alianţei de a cheltui 2% din PIB pentru apărare.

Anul trecut, 11 ţări au făcut acest lucru, zece dintre ele în Europa. În acest an, cel puţin 18 din cei 28 de membri europeni ai NATO vor atinge ţinta. Cheltuielile totale de apărare ale Europei vor ajunge la aproximativ 380 de miliarde de dolari – aproximativ la fel ca cele ale Rusiei, după ajustarea la preţurile mai mari din Europa.

CITEŞTE MAI MULT PE MONITORUL APĂRĂRII