The Guardian: Accentul Occidentului pe iminenţa invaziei ruse ar putea consolida poziţia lui Putin

Avertismentele SUA şi ale aliaţilor apropiaţi privind iminenţa unei invazii ruse în Ucraina riscă să aibă rezultatul consolidării poziţiei preşedintelui Vladimir Putin, care utilizează presiuni intense în negocierile cu NATO, afirmă analistul Keir Giles, într-un editorial în cotidianul The Guardian.

"Avertismentele din partea Statelor Unite că trupele ruse intenţionează să atace Ucraina sunt din ce în ce mai urgente şi mai insistente. Nu prea există dubii asupra convingerii SUA că Ucraina este expusă unui risc iminent, iar numărul naţiunilor care le recomandă cetăţenilor să plece din Ucraina cât mai rapid arată că avertismentele sunt considerate în sfârşit credibile. Dar accentul pe un război aproape inevitabil - şi prezentarea unor termene scurte în care ar urma să se producă - limitează şi opţiunile Statelor Unite şi ale aliaţilor, deschizându-le în schimb pentru Rusia. Moscova încă deţine iniţiativa şi există riscuri din ce în ce mai mari ca preşedintele Vladimir Putin să obţină o victorie diplomatică prin schimbarea bruscă a atitudinii în contextul temerilor occidentale privind războiul", comentează Keir Giles, analist la Institutul londonez "Chatham House" (Institutul Regal pentru Relaţii Internaţionale), într-un editorial publicat în cotidianul The Guardian sub titlul "Accentul Occidentului pe iminenţa invaziei ruse riscă să aibă contraefectul consolidării poziţiei lui Putin / Statele Unite şi serviciile secrete americane riscă să fie într-o poziţie jenantă dacă Rusia alege altă opţiune decât invazia".

"Nu sunt puţine speculaţiile despre cât timp va menţine Rusia trupele la frontiere fără a lansa un atac sau fără a le retrage. Dar, în noiembrie 2021, când Putin a explicat prima dată scopul acumulării ameninţătoare de trupe, a spus şi că este important ca acele forţe să menţină presiunile «cât mai mult timp posibil». După trei luni, întrebarea este, în schimb, cât timp Statele Unite şi aliaţii apropiaţi vor putea menţine avertismentele privind un conflict iminent", subliniază editorialistul.

"Dacă anterior ar fi fost greu ca orice retragere a lui Putin să fie catalogată altfel decât un eşec umilitor, acum Statele Unite riscă să fie într-o poziţie jenantă, iar credibilitatea serviciilor americane să fie afectată, în cazul în care Rusia optează pentru altceva decât o invazie - sau chiar dacă trupele rămân la frontiere după ce trec termenele anunţate de SUA", subliniază editorialistul, notând că, între timp, "procesiunea diplomatică" la Moscova continuă, dar fără prea multe beneficii evidente.

"Pentru moment, Rusia continuă să culeagă beneficiile mobilizării de trupe. Nu este vorba doar despre cetăţenii şi personalul diplomatic retras de ţările occidentale din Ucraina. Misiunile de antrenament militar desfăşurate de SUA, Marea Britanie şi Canada au fost, de asemenea, retrase, cu scopul specific de a evita implicarea în frontul de luptă în cazul unui atac rus. Această abordare este diametral opusă modului în care Occidentul protejează ţările baltice, unde sunt staţionate contingente reduse ale statelor NATO pentru a asigura că, în cazul unei agresiuni ruse, sunt implicate direct şi imediat. Această strategie a avut un succes evident. Dacă în 2016 erau multe dezbateri publice despre faptul că ţările baltice ar fi primii potenţiali candidaţi ai viitoarei intervenţii ruse, acum unele persoane consideră că aceste trei naţiuni au cea mai mare siguranţă din ultimele secole", explică editorialistul Keir Giles, notând că este "prea tarziu" pentru o astfel de abordare de protejare a Ucrainei.

"Pe măsură ce s-a amplificat criza, SUA şi Marea Britanie au exclus aproape imediat posibilitatea acordării de asistenţă militară directă Kievului pe teren. Iar acest lucru probabil a generat bucurie la Moscova, dat fiind că Occidentul a contribuit la eliminarea uneia dintre principalele temeri ale Rusiei. Amploarea susţinerii oferite Ucrainei este limitată, conform argumentaţiei, din cauza faptului că nu este membră NATO, dar există multe cazuri precedente în care puterile occidentale au oferit protecţie de agresiuni dincolo de frontierele Alianţei Nord-Atlantice", subliniază editorialistul.

"Rusia solicită retragerea NATO din estul Europei tocmai pentru că acest lucru generează un element de disuasiune şi un factor constrângător asupra ambiţiilor sale. Experţii militari consideră că Moscova utilizează o «strategie constrângătoare» pentru a obţine acest lucru, altfel spus, Rusia foloseşte ameninţarea cu utilizarea forţei pentru a extrage concesii extinse din partea Occidentului, precum un infractor pe stradă. Dar Occidentul este victima neajutorată a acestui jaf doar prin propriile alegeri", argumentează editorialistul Keir Giles, amintind că Institutul britanic "Chatham House" a publicat acum câteva luni o serie de studii de caz privind abordări de succes sau eşecuri în a împiedica Rusia să comită o agresiune.

Editorialistul notează că ameninţările cu susţinerea militară directă par să funcţioneze mai bine în descurajarea Rusiei. "Aceste studii de caz asupra unor incidente şi confruntări din ultimele decenii au un element foarte frecvent: Rusia are succes când adversarii mai puternici cedează în faţa ameninţărilor, dar se retrage dacă aceiaşi adversari demonstrează voinţa şi determinarea de a se apăra pe ei înşişi, pe aliaţii şi partenerii lor. Reţeaua Rusiei de propagandişti, de reprezentanţi şi activişti promovează insistent ideea că o confruntare cu Moscova generează în mod aproape inevitabil escaladarea spre un război nuclear. Acest lucru ascunde faptul că o confruntare cu SUA şi cu aliaţii este cel mai grav scenariu pentru Rusia şi că această perspectivă reprezintă unul dintre elementele reale pentru descurajarea lui Putin. Posibilitatea susţinerii directe a Ucrainei comportă un risc mai urgent, mai direct şi mai concret pentru Rusia decât avertismentele repetate cu noi sancţiuni. În afară de a avertiza asupra planurilor Rusiei de a lansa un atac, Statele Unite şi aliaţii ar trebui să îl lase pe Putin să creadă că ar putea trece la acţiuni în acest caz", concluzionează editorismistul Keir Giles, analist în cadrul Programului privind Rusia şi Eurasia al Institutului "Chatham House".