The Independent: Măsurile referitoare la imigranţi arată ipocrizia ţărilor gazdă
Xenofobia rămâne o forţă semnificativă în democraţiile din întreaga lume, în condiţiile recesiunii economice, dar măsurile împotriva imigranţilor şi etnicilor romi arată şi ipocrizia ţărilor gazdă, comentează The Independent, în ediţia electronică de vineri.

The Independent: Măsurile referitoare la imigranţi arată ipocrizia ţărilor gazdă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Franţa nu este singura care ia măsuri împotriva imigranţilor, constată cotidianul britanic. Şi statul italian a hărţuit şi deportat imigranţi romi, timp de mai mulţi ani. În Statele Unite, este contestată în justiţie o lege aprobată de statul Arizona şi care dă poliţiei dreptul de a cere unor persoane să prezinte acte de identificare, pentru a detecta imigranţi ilegali din Mexic, în condiţiile în care oponenţii acestei legi susţin că ea duce la o profilare rasială.
De asemenea, preocupările legate de situaţia copiilor imigranţilor ilegali din Statele Unite au determinat unele afirmaţii în cercurile republicane privind eliminarea prevederii constituţionale ce acordă cetăţenie persoanelor născute pe teritoriul american. În Australia, cei doi candidaţi la alegeri, premierul Julia Gillard şi Tony Abbott, de la Partidul Liberal, din opoziţie, se întrec în a adopta o linie mai dură faţă de imigranţii ilegali şi solicitanţii de azil, subliniază cotidianul.
Ipocrizia acestor măsuri este foarte mare, comentează The Independent. În Australia, Gillard şi Abbott sunt amândoi imigranţi, premierul fiind născut în Ţara Galilor, în Marea Britanie, iar liderul opoziţiei în Londra. De asemenea, tatăl preşedintelui francez Nicolas Sarkozy a fost un aristocrat ungar care a fugit în Franţa după cel de-al Doilea Război Mondial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Dar această ipocrizie nu se limitează doar la politicieni. Majoritatea statelor avansate din punct de vedere economic - în special Australia şi Statele Unite - au avut de câştigat de pe urma imigranţilor, remarcă The Independent.
"Economia globală rămâne slabă şi xenofobia probabil că va rămâne o forţă semnificativă în statele democratice din întreaga lume. Liderii politici responsabili de pretutindeni trebuie să aibă curajul să le explice cetăţenilor lor că imigranţii nu reprezintă cauza problemelor lor", conchide ziarul britanic.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului