The New York Times: Incendiul de la Catedrala Notre-Dame a generat particule TOXICE / Ce spun experţii

Particulele de plumb provin de la acoperişul catedralei şi, conform testelor, s-au răspândit în numeroase zone din Paris, intrând probabil chiar şi în sistemele de ventilaţie.

Conform NYT, autorităţile franceze au avut o reacţie lentă, închizând doar unele centre pentru copii situate în apropiere, dar lăsând deschise altele. Primele teste privind poluarea au fost efectuate la cel puţin o lună după incendiu.

Operaţiunile de curăţare şi decontaminare în zonele situate în apropierea edificiului au fost finalizate abia după patru luni. În plus, Ministerul francez al Culturii nu a instalat în timp util panouri de avertizare privind poluarea cu plumb. Instituţia a negat că a minimizat riscurile.

Este încă sigură vizitarea Parisului?

Toţi experţii consultaţi de cotidianul The New York Times au răspuns afirmativ, deşi au propus diferite măsuri de precauţie.

Experţii din Franţa susţin că riscurile generate de particulele de plumb sunt reduse, denunţând mentalitatea de tip "paranoia". Unii oficiali francezi şi specialişti independenţi au argumentat că, într-un oraş cu vechimea Parisului, concentraţia mare de particule de plumb nu poate fi atribuită doar incendiului de la Catedrală, ci poluării în general.

"Trebuie să plasăm lucrurile în perspectivă: plumbul este o problemă în Franţa, ca şi în alte locuri, şi trebuie să gestionăm situaţiile de contaminare. Trebuie să acordăm atenţie situaţiei de la Catedrala Notre-Dame. Dar să fim alarmaţi? Nu", afirmă Philippe Glorennec, profesor privind Evaluarea riscurilor medicale la Şcoala de Înalte Studii din Paris.

Zonele situate în jurul Catedralei au fost curăţate, iar specialiştii francezi nu cred că există riscul inhalării particulelor de plumb.

Unii experţii au recomandat evitarea, mai ales de către copiii sub vârsta de şase ani, a zonelor situate în imediata apropiere a Catedralei Notre-Dame.

Autorităţile din Paris au încurajat efectuarea de analize medicale mai ales la copiii care au fost expuşi, dar nu consideră că acest lucru trebuie să fie obligatoriu.