Prima pagină » Știri externe » Guvernul din Hong Kong încearcă să pună capăt crizei politice din regiune: Legea privind extrădările a fost retrasă „în mod oficial”

Guvernul din Hong Kong încearcă să pună capăt crizei politice din regiune: Legea privind extrădările a fost retrasă „în mod oficial”

Autorităţile din Hong Kong au anunţat miercuri retragerea proiectului legislativ privind extrădările, care a generat nemulţumiri masive în rândul locuitorilor, manifestate prin intermediul a cinci luni consecutive de proteste, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Guvernul din Hong Kong încearcă să pună capăt crizei politice din regiune: Legea privind extrădările a fost retrasă „în mod oficial”

Secretarul pentru Securitate al Hong Kong-ului, John Lee, a informat că Legislativul oraşului semi-autonom că Guvernul a suspendat proiectul legislativ dat fiind faptul că a determinat apariţia de „conflicte în societate”.

„Anunţ, în mod oficial, retragerea actului”, a declarat Lee în faţa parlamentarilor din Hong Kong. Aceştia au cerut informaţii, însă oficialul din Hong Kong a refuzat să răspundă solicitărilor.

Nu există certitudinea că retragerea actului legislativ va diminua protestele din ţară, aflate acum în cea de-a cincea lună consecutivă. Manifestaţiile de stradă s-au transformat în cea mai mare criză politică din regiune, protestatarii solicitând reforme democratice din partea autorităţilor locale.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranţi şi forţele de ordine, au izbucnit în urmă cu cinci luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.