Publicaţia a relatat că a obţinut o copie a mandatului de arestare, în care poliţiştii au indicat că suspectul, Patrick Crusius, în vârstă de de 21 de ani, a mărturisit că a comis atacul armat.
„Eu sunt atacatorul”, le-a spus Crusius poliţiştilor care l-au arestat, potrivit jurnaliştilor de la The Washington Post.
Crusus le-a spus poliţiştilor că ţintele sale erau „mexicanii”, se mai arată în mandatul de arestare intrat în posesia jurnaliştilor americani.
Crusius este acuzat că a ucis împuşcat zeci de persoane, ucigând 22 dintre acestea, într-un supermarket din El Paso, Texas, la scurt timp după ce a publicat pe internet un manifest în care îşi explică motivele, menţinând inclusiv o aşa-zisă „invazie hispanică” în Statele Unite.
Masacrul de la El Paso, oraş în care hispanicii sunt majoritari, este considerat ca fiind o crimă motivată de ură şi un act de terorism intern.
Preşedintele Donald Trump a declarat după atac că americanii „trebuie să condamne rasismul bigotismul şi supremaţia albă” şi a blamat internetul şi jocurile video violente pentru dezvoltarea agresivităţii în rândul tinerilor, însă numeroşi politicieni democraţi susţin că retorica antiimigraţie promovată de Trump a încurajat astfel de acte de ură.