Theresa May, confirmată în funcţia de lider al Partidului Conservator şi cel mai probabil viitorul premier britanic: „Mă simt onorată, vom transforma ieşirea Marii Britanii din UE într-un succes”
Andrea Leadsom, deputat şi secretar de Stat pentru Energie, şi Theresa May, deputat şi ministru de Interne, s-au calificat săptămâna trecută în etapa finală a cursei pentru desemnarea liderului Partidului Conservator, după demisia premierului David Cameron.
În contextul în care Andrea Leadsom şi-a anunţat luni retragerea din cursă, Partidul Conservator a anunţat că nu va fi repetată nicio etapă a scrutinului intern şi a confirmat, luni după-amiază, alegerea Theresei May.
Premierul Marii Britanii, David Cameron, va depune solicitarea în vederea demisiei miercuri seară, în contextul în care Partidul Conservator vrea să confirme rapid alegerea Theresei May în funcţiile de lider al formaţiunii şi de prim-ministru. Practic, Theresa May ar urma să devină premier al Marii Britanii miercuri seară.
Theresa May se declară „onorată”, promiţând menţinerea unităţii şi transformarea Brexitului în succes
„Mă simt onorată şi emoţionată” să fiu aleasă lider al Partidului Conservator britanic, a declarat actualul ministru britanic de Interne.
„Ieşirea Marii Britanii din UE înseamnă exact acest lucru şi îl vom transforma într-un succes”, a precizat Theresa May, care înaintea referendumului a susţinut rămânerea ţării în Blocul comunitar.
„Trebuie să unim ţara noastră şi trebuie să avem o nouă viziune puternică privind viitorul ţării, o perspectivă care să nu le fie favorabilă doar celor puţini privilegiaţi, ci care să funcţioneze pentru noi toţi. Pentru că urmează să le oferim oamenilor mai mult control asupra vieţilor proprii. În acest mod, împreună, vom construi o Mare Britanie mai bună”, a insistat Theresa May, citată de ziarul The Guardian.