Prima pagină » Știri externe » Theresa May, după incendiul devastator de la Grenfell Tower: Mai multe clădiri din Marea Britanie sunt izolate cu panouri uşor inflamabile

Theresa May, după incendiul devastator de la Grenfell Tower: Mai multe clădiri din Marea Britanie sunt izolate cu panouri uşor inflamabile

Mai multe clădiri din Marea Britanie sunt izolate cu panouri uşor inflamabile, a declarat joi premierul Theresa May, citând rezultatele testelor ce au avut loc după moartea a cel puţin 97 de persoane într-un incendiu în Londra, informează Reuters.
Theresa May, după incendiul devastator de la Grenfell Tower: Mai multe clădiri din Marea Britanie sunt izolate cu panouri uşor inflamabile

Flăcările s-au extins rapid asupra unei clădiri de 24 de etaje, în ceea ce ar putea fi considerat cel mai mare incendiu din Marea Britanie de la cel de-al Doilea Război Mondial şi până acum.

Panourile de izolare uşor inflamabile ale blocului ar fi putut avea o influenţă majoră asupra răspândirii rapide a incendiului.

”Ar trebui desigur să fim atenţi atunci când speculăm în privinţa cauzei incendiului, dar ca o măsură de precauţie Guvernul a solicitat efectuarea unor teste asupra panourilor de izolare ale clădirilor importante”, a spus May.

”Am fost informată că în urma testelor s-a stabilit că mai multe clădiri sunt izolate cu panouri uşor inflamabile”, a adăugat aceasta.

Conform premierului britanic, autorităţile locale şi pompierii au fost informaţi în privinţa acestei descoperiri şi se vor lua măsuri de siguranţă ale clădirilor, urmând de asemenea ca rezidenţii clădirilor să fie informaţi în privinţa rezultatelor.